Tehnicianul echipei Petrolul Ploiești, Gheorghe Mulțescu, a declarat joi seară, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, că îl bucură succesul obținut în meciul cu Rapid CFR Suceava, dar și faptul că a reușit să își menajeze unii jucători.
„Important este că am câștigat, nu contează diferența de scor. Dacă era 3-1 și 3-2, tot aia era. Mă bucur că ne-am calificat și am reușit în același timp și să-mi menajez jucătorii cu accidentări ușoare. În plus, am văzut ocazia să-i văd și pe jucătorii care au evoluat mai puțin. Mă bucur că mi-a ieșit ce mi-am propus”, a spus Gheorghe Mulțescu.
Tehnicianul formației prahovene a mai precizat că a întâlnit un adversar care a pus destule probleme: „Am întâlnit o echipă bună, activă, care ne-a pus de multe ori probleme. Cei de la Suceava au venit foarte motivați, iar în condițiile în care s-a jucat, valorile s-au echilibrat. Noi am reacționat bine la 1-1 și cred că ne-a făcut bine primirea acelui gol, pentru că ne-a făcut să fim mai concetrați”.
Referitor la derbiul Steaua–Dinamo, din Liga I, Mulțescu a menționat că își dorește un succes al dinamoviștilor. „În derbi, țin cu Dinamo. O dată pentru că Dinamo înseamnă ceva pentru mine, plus că o înfrângere a Stelei ne ajută în clasament. Nu cred că este o partidă dezechilibrată, așa cum spune multă lume. Eu cred că Dinamo are capacitatea să dea o replică bună, mai ales că de la mijloc în sus are o echipă foarte bună”, a conchis Mulțescu.
Formația Petrolul Ploiești s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României – Timișoreana după ce a învins, joi, la Botoșani, cu scorul de 3-2 (1-0), echipa de eșalon secund Rapid CFR Suceava, în optimile competiției.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ipsa ’27, Velescu ’57 – autogol și Hadad ’59, în timp ce pentru suceveni au înscris Matei ’56 și Sumănariu ’69.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER